Direct la conținutul principal
Drapelul Uniunii Europene
European Union

Ce este extinderea?

Extinderea are loc atunci când noi țări aderă la Uniunea Europeană. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în istoria UE, cu un efect transformator asupra UE cât și a țărilor care au aderat la aceasta.   

Extinderea UE a contribuit în mod semnificativ la instaurarea unui climat de stabilitate, pace și prosperitate pe întregul continent.

Ce câștigă țările care aderă la UE

Extinderea aduce numeroase beneficii noilor state membre:

  • stabilitate politică
  • libertatea pentru cetățeni de a locui, studia sau lucra oriunde în UE
  • intensificarea schimburilor comerciale prin accesul la piața unică
  • creșterea finanțării și a investițiilor
  • standarde sociale, de mediu și de protecție a consumatorilor mai ridicate

Mai multe despre beneficiile aderării la Uniunea Europeană și despre realizările acesteia

Ce câștigă UE

Extinderea aduce beneficii și Uniunii:

  • mai multă prosperitate și mai multe oportunități pentru întreprinderile și cetățenii europeni
  • o voce mai puternică pe scena mondială
  • mai multă diversitate culturală
  • promovarea democrației, a statului de drept și a drepturilor omului
  • o investiție în pacea și securitatea Europei

Ce țări pot adera?

Orice țară europeană poate adera la UE dacă îndeplinește criteriile de aderare, cunoscute și sub denumirea de criteriile de la Copenhaga. De exemplu, țările care doresc să adere trebuie să aibă

  • instituții stabile care pot garanta democrația, statul de drept, drepturile omului și protecția minorităților 
  • o economie de piață funcțională și capacitatea de a face față presiunii concurențiale a pieței UE 
  • capacitatea de a-și asuma obligațiile care decurg din statutul de membru al UE, inclusiv capacitatea de a pune în aplicare întreaga legislație a UE și de a adera la obiectivele Uniunii. 

Care este procedura?

Fiecare țară care solicită aderarea la UE trebuie să îndeplinească aceleași cerințe stricte și să urmeze același proces riguros pentru a deveni stat membru. 

Există trei etape principale ale acestui proces, cunoscute și sub denumirea de proces de aderare. Acestea sunt:  

Etapa 1: Candidatura

O țară care dorește să adere la UE trebuie să depună o cerere de aderare pe lângă Consiliul UE. Consiliul solicită apoi Comisiei Europene să verifice capacitatea țării candidate de a îndeplini criteriile de aderare.

Pe baza recomandărilor Comisiei, Consiliul decide dacă să acorde țării candidate sau nu statutul de țară candidată și să înceapă negocieri oficiale pentru aderarea acesteia la Uniune. Toate statele membre ale UE trebuie să convină asupra acestei decizii.

Etapa 2: Negocierile de aderare 

În timpul negocierilor de aderare, țara candidată se pregătește să pună în aplicare legislația și standardele UE, cunoscute și sub denumirea de acquis.

Pe parcursul negocierilor, Comisia monitorizează progresele înregistrate de aceasta în raport cu reformele respective și informează Consiliul și Parlamentul European cu privire la aceasta prin rapoarte și comunicări periodice.

Etapa 3: Aderarea

După încheierea negocierilor, Comisia își dă avizul cu privire la cât de pregătită este țara candidată să devină stat membru. În cazul în care Comisia emite o recomandare potrivit căreia este considerată ca fiind pregătită, se redactează un tratat de aderare. Acest document prezintă în detaliu termenii și condițiile aderării țării la UE.

Tratatul de aderare trebuie apoi aprobat de Comisia Europeană, Consiliul European și Parlamentul European înainte de a fi semnat și ratificat de toate statele membre ale UE și de țara candidată. 

Țara candidată aderă oficial la UE la data prevăzută în tratatul său de aderare.

Istoria extinderii

De la formarea UE de către cei șase membri fondatori, au avut loc șapte extinderi. Astăzi UE numără 27 de țări 

  1. 1.7.2013
    A șaptea extindere

    Croația aderă la UE, aceasta fiind cea mai recentă extindere.

  2. 1.1.2007
    A șasea extindere

    Bulgaria și România aderă la UE

  3. 1.5.2004
    A cincea extindere

    Zece noi țări aderă la UE: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Aceasta este cea mai mare extindere din punctul de vedere al populației și al numărului de țări.

  4. 1.1.1995
    A patra extindere

    Austria, Finlanda și Suedia aderă la Uniunea Europeană (UE), succesoarea CEE în urma Tratatului de la Maastricht din 1993. Cele 15 state membre acoperă, acum, aproape toată Europa de Vest.

  5. 1.1.1986
    A treia extindere

    Spania și Portugalia aderă la CEE. Numărul statelor membre este în prezent de 12.

  6. 1.1.1981
    A doua extindere

    Numărul de membri ai CEE este format din 2 cifre odată cu aderarea Greciei.

  7. 1.1.1973 
    Prima extindere 

    Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la CEE, numărul statelor membre crescând la nouă.

  8. 25.3.1957
    Membri fondatori

    Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos semnează Tratatul de la Roma. Prin acest tratat este instituită Comunitatea Economică Europeană (CEE), care va deveni în cele din urmă Uniunea Europeană (UE) așa cum o cunoaștem astăzi.

Extinderea potențială a UE

Extinderea în continuare a UE este posibilă, zece membri care aspiră la aderare fiind implicați în prezent în procesul de aderare.

Țări candidate

Acestor țări li s-a acordat statutul de țară candidată și, în prezent, își reformează legislațiile naționale pentru a se alinia la normele, reglementările și standardele UE.

Albania
  • A depus cererea de aderare la UE în aprilie 2009
  • A devenit țară candidată în iunie 2014
  • Negocierile de aderare au fost deschise în iulie 2022

Mai multe despre Albania și UE.

Bosnia și Herțegovina
  • A depus cererea de aderare la UE în februarie 2016
  • A devenit țară candidată în decembrie 2022

Mai multe despre Bosnia și Herțegovina și UE

Georgia
  • A depus cererea de aderare la UE în martie 2022
  • A devenit țară candidată în decembrie 2023

Mai multe despre Georgia și UE

Republica Moldova
  • A depus cererea de aderare la UE în martie 2022
  • A devenit țară candidată în iunie 2022
  • Negocierile de aderare au fost deschise în iunie 2024

Mai multe despre Republica Moldova și UE

Muntenegru
  • A depus cererea de aderare la UE în decembrie 2008
  • A devenit țară candidată în decembrie 2010
  • Negocierile de aderare au fost deschise în iunie 2012

Mai multe despre Muntenegru și UE

Macedonia de Nord
  • A depus cererea de aderare la UE în martie 2004
  • A devenit țară candidată în decembrie 2005
  • Negocierile de aderare au fost deschise în iulie 2022

Mai multe despre Macedonia de Nord și UE

Serbia
  • A depus cererea de aderare la UE în decembrie 2009
  • A devenit țară candidată în martie 2012
  • Negocierile de aderare au fost deschise în ianuarie 2014

Mai multe despre Serbia și UE

Turcia
  • A depus cererea de aderare la UE în aprilie 1987
  • A devenit țară candidată în decembrie 1999
  • Negocierile de aderare au fost deschise în octombrie 2005

Mai multe despre Turcia și UE

Ucraina
  • A depus cererea de aderare la UE în februarie 2022
  • A devenit țară candidată în iunie 2022
  • Negocierile de aderare au fost deschise în iunie 2024

Mai multe despre Ucraina și UE

Țară potențial candidată

O țară potențial candidată a depus cererea de aderare la UE, dar nu i s-a acordat încă statutul de țară candidată.

Kosovo
  • A depus cererea de aderare la UE în decembrie 2022

Mai multe despre Kosovo și UE