Prezentare generală
- Rol: gestionează moneda euro, menține stabilitatea prețurilor și trasează politica economică și monetară
- Președintă: Christine Lagarde
- Membri: președintele și vicepreședintele BCE și guvernatorii băncilor centrale din toate statele membre
- Înființare: 1998
- Sediu: Frankfurt (Germania)
- Site: Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană (BCE) gestionează moneda euro și trasează și pune în aplicare politica economică și monetară a UE. Scopul său principal este să mențină stabilitatea prețurilor, sprijinind astfel creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
Ce face BCE?
- fixează rata dobânzilor la care acordă credite băncilor comerciale din zona euro, controlând astfel masa monetară și inflația
- gestionează rezervele valutare străine din zona euro, precum și cumpărarea și vânzarea de valută pentru a echilibra cursurile de schimb
- se asigură că instituțiile și piețele financiare sunt supravegheate corespunzător de către autoritățile naționale și că sistemele de plăți funcționează corect
- garantează siguranța și soliditatea sistemului bancar european
- autorizează tipărirea de bancnote euro de către țările din zona euro
- monitorizează evoluția prețurilor și evaluează riscurile pentru stabilitatea prețurilor.
Lista completă a atribuțiilor BCE
Componența
Președintele BCE reprezintă instituția la reuniunile europene și internaționale la nivel înalt. BCE are 3 organisme decizionale:
- Consiliul guvernatorilor – principalul organ decizional.
Este alcătuit din Comitetul executiv (a se vedea mai jos) și din guvernatorii băncilor centrale din zona euro. - Comitetul executiv – gestionează activitățile cotidiene ale BCE.
Este format din președintele și vicepreședinte BCE și alți 4 membri desemnați de liderii țărilor din zona euro pentru un mandat de 8 ani. - Consiliul general – are mai ales un rol de consultanță și coordonare.
Este format din președintele și vicepreședintele BCE și din guvernatorii băncilor centrale din toate statele membre.
Cum lucrează BCE?
BCE colaborează cu băncile centrale ale tuturor statelor membre ale UE. Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
BCE conduce cooperarea între băncile centrale din zona euro. Este vorba despre așa-numitul eurosistem.
Atribuțiile organismelor decizionale
- Consiliul guvernatorilor analizează evoluțiile economice și monetare, definește politica monetară a zonei euro și fixează ratele dobânzilor la care băncile comerciale pot obține bani de la BCE.
- Comitetul executiv aplică politica monetară, gestionează operațiunile zilnice, pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor și exercită competențele pe care acesta din urmă i le deleagă.
- Consiliul general contribuie la acțiunile de consultare și coordonare și oferă sprijin țărilor care se pregătesc să adere la zona euro.
BCE pentru dumneavoastră
Puteți contacta BCE prin e-mail pentru a obține informații tehnice sau promoționale.
Accesul la documente
Programul săptămânal al discursurilor publice și al altor activități ale BCE
Calendarul reuniunilor Consiliului guvernatorilor BCE și ale Consiliului general BCE
Informații suplimentare
Contact
Banca Centrală Europeană (BCE)
- Nume
- Banca Centrală Europeană (BCE)
- Site
- https://www.ecb.europa.eu/home/html/index.ro.html
- Număr de telefon
- +49 69 13 44 0
- Număr de fax
- +49 69 13 44 60 00
- Adresă poștală
Sonnemannstrasse 20
60314 Frankfurt-am-Main
Germania- Rețele sociale