Direct la conținutul principal

Păstrarea și promovarea practicilor loiale în domeniul concurenței

Normele europene au fost elaborate astfel încât să le garanteze întreprinderilor condiții echitabile și egale de concurență. În același timp, ele iau în considerare aspecte precum inovarea, standardele comune sau dezvoltarea întreprinderilor mici.

Comisia Europeană monitorizează și investighează practicile anticoncurențiale, fuziunile și ajutoarele de stat pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile din UE, garantând, în același timp, oferte suficiente și prețuri decente pentru consumatori.

Firmele mari nu se pot folosi de puterea lor de negociere pentru a le impune furnizorilor sau clienților lor condiții care le-ar putea îngreuna derularea unor contracte comerciale cu firme concurente. Comisia poate amenda întreprinderile care recurg la astfel de practici, deoarece pot determina o creștere a prețurilor și/sau reducerea ofertei.

Competențele Comisiei în ceea ce privește investigarea și sancționarea încălcării normelor UE în materie de concurență sunt supuse unor mecanisme interne de verificare și echilibrare, precum și controlului jurisdicțional al instanțelor europene.

UE se află, de asemenea, în avangarda cooperării internaționale pentru promovarea bunelor practici în domeniul concurenței. Uniunea a fost membru fondator al Rețelei Internaționale de Concurență (ICN) și lucrează în parteneriat cu diverse organisme naționale și internaționale pentru a examina posibilele încălcări ale normelor în materie de concurență.