Promovarea și protecția drepturilor omului
Uniunea Europeană se bazează pe un angajament ferm de a promova și proteja drepturile omului, a democrației și a statului de drept în UE și la nivel mondial.
Acțiunea și politica UE privind drepturile omului se desfășoară pe două paliere:
- protejarea drepturilor fundamentale în UE, în conformitate cu tratatele fondatoare și Carta drepturilor fundamentale a UE
- promovarea drepturilor omului și a democrației la nivel mondial, și anume relațiile externe ale UE cu alte țări, regiuni și organizații internaționale.
Respectarea drepturilor fundamentale este esențială în societățile democratice bazate pe statul de drept. Carta drepturilor fundamentale a UE definește drepturile fundamentale pe care sunt obligate să le respecte instituțiile și organismele UE. De asemenea, Carta se aplică și guvernelor naționale, atunci când pun în aplicare legislația europeană.
Prin politica sa în domeniul drepturilor omului, UE:
- apără drepturile și libertățile civile, politice, economice, sociale și culturale
- promovează nediscriminarea și egalitatea de tratament în ceea ce privește sexul, rasa sau originea etnică, religia sau convingerile, handicapul, vârsta și orientarea sexuală
- le oferă cetățenilor, lucrătorilor, angajatorilor și consumatorilor din UE mijloacele de a acționa
- promovează egalitatea de gen, egalitatea între femei și bărbați, precum și drepturile persoanelor cu handicap, ale minorităților, ale copiilor și ale persoanelor în vârstă
- promovează libertatea de exprimare, de religie sau de convingere
- oferă societății civile și democrației mijloacele de a acționa
- garantează accesul la justiție și o protecție juridică efectivă
- se opune pedepsei cu moartea, torturii și traficului de persoane
- apără drepturile omului, în colaborare activă cu țările partenere, cu organizații internaționale și regionale, cu asociații și grupuri de la toate nivelurile societății civile
- include clauze referitoare la drepturile omului în toate acordurile comerciale sau de cooperare cu țări din afara UE.