Direct la conținutul principal

Walter Hallstein: o forță a diplomației care a propulsat o integrare europeană rapidă

Obiectivul pieței comune este să unifice Europa pe plan politic.

Walter Hallstein

Viața și cariera

Ca președinte al Comisiei, Hallstein a dat dovadă de același angajament pentru unitatea europeană și de cunoștințele de specialitate și experiența în domeniu care l-au determinat pe cancelarul Konrad Adenauer să îl numească în funcția de șef al delegației germane însărcinate cu conducerea, în cadrul Conferinței Schuman a negocierilor privind formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului în 1950. Toate aceste calități, dintre multe altele, i-au fost foarte utile pe durata mandatului său de 9 ani, din 1958 până în 1967.

O viziune pentru Europa

Hallstein a fost un promotor ferm al formării unei Comunități Economice Europene, care să conducă, în final, la realizarea unității europene. Primii pași spre această integrare economică menită să permită libera circulație a persoanelor, serviciilor și bunurilor s-au făcut în timpul conferinței de la Messina din 1955.

Deși inițial Hallstein a dorit ca integrarea să fie totală și să se realizeze cât mai repede cu putință, realitățile politice de la acea vreme l-au determinat să recunoască faptul că fuzionarea treptată a piețelor din statele membre era mult mai avantajoasă pentru toți.

În 1958 a intrat în vigoare Tratatul de la Roma, iar Hallstein a fost ales primul președinte al Comisiei Comunității Economice Europene.

Discurs pronunțat de Walter Hallstein pe 2 martie 1953, la Strasbourg

Publicații

Mai multe despre viața, activitatea și contribuția adusă de Walter Hallstein la proiectul european